Dicționar de termeni imobiliari (2)

4.Certificat Energetic

Certificatul energetic este un document ce cuprinde informaţii referitoare la eficienţa unei clădiri din punct de vedere energetic, mai exact face referire la cantitatea de energie consumată pentru a încălzi, ilumina şi produce apă caldă menajeră într-un imobil. Calculele necesare întocmirii unui astfel de document sunt realizate de o persoană specializată, denumită auditor energetic atestat.

Certificatul de performanţă energetică prezintă doi indicatori importanţi: clasa energetică cuprinsă între A şi G (clasa A fiind cea mai eficientă din punct de vedere energetic) şi nota energetică (cuprinsă între 1 şi 100, nota 100 fiind cea mai bună).

Certificatul de performanţă energetică se obţine în urma documentelor depuse de solicitant, fiind necesară şi obligatorie o vizionare a locuinţei.

Când este nevoie de un certificat energetic?

Cele mai dese situaţii care implică prezentarea unui certificat energetic sunt tranzacţiile imobiliare. În lipsa certificatului de performanţă energetică contractul de vânzare-cumpărare poate fi declarat nul (nulitate relativă, poate fi atacat în instanţă). De altfel, în situaţia în care este vorba despre un apartament ce se achiziţionează prin programul Prima Casă, există condiţia ca locuinţa ce urmează a fi achiziţionată prin intermediul creditului să fie încadrată în clasele de eficiență energetică A, B sau C, lucru ce se poate dovedi doar printr-un certificat energetic.

De asemenea, certificatul energetic este necesar şi pentru înscrierea rolului fiscal al clădirii sau pentru închirierea imobilului respectiv.

 

5.Contract de vânzare-cumpărare în forma finală

Contractul de vânzare-cumpărare stă la baza acțiunii prin care o persoană (vânzătorul) transferă proprietatea unui imobil al sau asupra altei persoane (cumpărătorul), care se obligă în schimb să plătească vânzătorului prețul bunului vândut.

Contractul de vânzare-cumpărare pentru un apartament, de exemplu, se compune în principal din:

– descrierea bunului imobil

– adresa exactă

– numărul de camere și care sunt acestea

– suprafața utilă și cea construită

– numărul cadastral

– modul de dobândire al apartamentului, fie că proprietarul l-a moștenit, l-a cumpărat sau i s-a donat

– prețul apartamentului (atât în cifre, cât și în litere), cu precizarea modalității de plată și a monezii în care se va plăti.

 

6. Dreptul de proprietate

Dreptul exclusiv de a deține sau controla și dispune de un lucru tangibil sau intangibil. Proprietățile pot fi deținute de o persoană fizică, juridică sau o entitate guvernamentală. Atunci când vrem să cumpărăm un imobil trebuie să cunoaştem care sunt actele prin care se poate dovedi dreptul de proprietate al acelui imobil.

a. Pentru terenuri:

– contract de vânzare-cumpărare sau act donaţie în formă autentică notarială prin care s-a dobândit terenul

– certificat de moştenitor care să ateste faptul că proprietatea a fost dobândită de actualii proprietari prin moştenire împreună cu actele defunctului

– hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pronunţată în urma unui proces de divorţ, partaj etc., în baza căreia a fost atribuit dreptul de proprietate şi posesie actualului proprietar

– titlu de proprietar eliberat de Comisia Judeţeană de Stabilire a Dreptului  de Proprietate a Terenurilor (aceste titluri s-au eliberat proprietarilor ce şi-au redobândit terenurile în baza legii fondului funciar nr 18/1991)

 

b. Pentru teren şi construcţii:

– contract de vânzare-cumpărare sau act de donaţie în formă autentică notarială prin care s-a dobândit terenul şi construcţia

– certificat de moştenitor care să ateste faptul că proprietatea a fost dobândită de actualii proprietari prin moştenire împreună cu actele defunctului

– contract de vânzare-cumpărare sau act donaţie în formă autentică notarială prin care s-a dobândit terenul şi autorizaţia de construire şi certificatul de urbanism, ambele eliberate de Primărie, pentru construcţie

– hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pronunţată în urma unui proces de divorţ, partaj, etc., în baza căreia imobilul a fost atribuit în deplină proprietate şi posesie actualului proprietar

 

c. Pentru imobilele naţionalizate restituite foştilor proprietari:

– hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă

– dispoziţia Primăriei de restituire a imobilului

– proces-verbal de predare a imobilului eliberat de Serviciul Executori Judecătoreşti

 

d. Pentru apartamente în blocuri:

– contract de vânzare-cumpărare încheiat cu o unitate de stat

– contract de construire încheiat cu o formă de construcţii

– contract de vânzare-cumpărare sau act donaţie în formă autentică notarială

– certificat de moştenitor care să ateste faptul că apartamentul a fost dobândit de actualii proprietari prin moştenire

– hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pronunţată în urma unui proces de divorţ, partaj, etc., în baza căreia a fost atribuit dreptul de proprietate şi posesie actualului proprietar

 

Notă:

– certificatul de moştenitor trebuie însoţit obligatoriu de de actele de proprietate ale defunctului.

– contractele încheiate cu firmele de construcţie sunt însoţite obligatoriu de procesul verbal de predare-primire-recepţie încheiat cu firma contactantă

– contractele de vânzare-cumpărare sau de construcţie cuprind şi clauze referitoare la la modul de plată a apartamentului

– în cazul în care locuinţa a fost cumpărată sau construită prin credit, contractul de vânzare-cumpărare sau de construire trebuie însoţit de contractul de împrumut în baza căruia s-a acordat creditul

Compara proprietati

Compara